Spunea cineva, deunăzi, pe blog, că sunt ca un copil care tânjește după dulciurile celuilalt: dacă văd ceva bun la altul, vreau și eu. Nu știu dacă asta este neapărat un defect, dar omul cam are dreptate. De aceea am ajuns duminică dimineața la Timișoara, să văd și eu filmul Avatar, și am fost în stare să stau acolo jumătate de zi să prindem bilete. În fața noastră Cosmin Moți, de la Dinamo București, nu a mai răbdat așteptarea și a abandonat, chiar cu un sfert de oră înaintea punerii în vânzare a biletelor, lupta pentru aventurile de pe Pandora. A ales Couples Retreat, pe care ai noștri l-au titrat pe jumătate tot în limba engleză: Vacanță All-Inclusive.

Revenind la Avatar – a meritat așteptarea. Mai ales că am și condimentat-o cu o super-ecranizare Sherlock Holmes, regizată de Guy Ritchie, o ecranizare care rivalizează cu producția lui Cameron.

Dar cel mai și cel mai tare la filmul de la mall nu m-a impresionat nici prestația actorilor, nici narațiunea, ci numărul mare de clienți care se înghesuiau să cumpere apă, suc, pop-corn și chipsuri înainte de fiecare reprezentație. O sticlă de 0,33 de Cappy a ajuns la 7 lei, iar butelia de jumătate de litru de apă plată, 5,5 lei. Ăsta e adevăratul SF, nu ce vezi pe ecran! Mai ales când te gândești că în ciuda acestor prețuri, clienții se calcă în picioare… Mă gândesc ce va fi la noi, la Arad, când se va deschide în primăvară mall-ul de la Autogară. Pentru comparație, acum, la restaurantele din Complexul Armonia bate vântul, deși au prețuri de fast-food…