Funcţionarii UE vor majorări salariale, ai noştri înghit în sec

Dacă funcţionarii publici români sunt în concedii fără plată, pentru că aşa vrea Guvernul, omologii lor din Uniunea Europeană nu au poziţiile ameninţate. Mai mult, vor mărire de salariu. Controversa stârnită de creşterea cu 3,7 la sută a salariilor a zeci de mii de funcţionari europeni, blocată de o majoritate a ţărilor din Uniunea Europeană, s-a accentuat azi, angajaţii vizaţi avertizând că se vor mobiliza.  După o reuniune generală, funcţionarii Comisiei Europene au decis să susţină un apel de încetare a lucrului timp de trei ore, lunea viitoare, dacă situaţia nu se va rezolva. În paralel, funcţionarii PE s-au reunit pentru a decide viitoarele acţiuni. Măsura vizează aproximativ 44.500 de funcţionari de la Comisia Europeană, Consiliul UE şi Parlamentul European. Deci câţi? 44500, la numai trei instituţii! Asta, apropo, de retorica populistă şi tâmpită a celor care ne conduc şi care au asmuţit privaţii contra bugetarilor.

Funcţionarii europeni cer majorarea salariilor cu 3,7 la sută, conform unei propuneri a Comisiei Europene. Cererea trebuie aprobată de statele membre, dar majoritatea se opun măsurii din cauza crizei economice. Comisia Europeană a avertizat statele membre că nu există altă opţiune, în caz contrar riscând sesizarea Curţii Europene de Justiţie. La ei e lege. La noi e… mucles!

3 Comentarii la “Funcţionarii UE vor majorări salariale, ai noştri înghit în sec”

  1. nume says:

    Bun articolul si-s de acord ca suntem condusi de guvernanti tampiti dar virgulele puse complet aiurea. Un cuvant se pune intre virgule atunci cand fraza ar putea curge si fara el… cititi fraza urmatoare si imaginati-va ca, cuvantul dintre virgule nu ar exista: “Asta, apropo, de retorica populistă şi tâmpită a celor care ne conduc şi care au asmuţit privaţii contra bugetarilor.” :) Suna bine, asa-i? Ce nasoala-i ziaristica asta: tre’ sa scrii si pe blog, si pe romaneste si in ungureste… se mai incurca omu…

  2. nume says:

    Hai mai Andrei, mai scrie si tu ceva interesant sa am si eu ce mai comenta! Ca aici eu sunt seful tau si ma tot uit seara de seara si esti scump la vorba rau de tot. Sau ai fi pus mana pe vreun curs de limba romana? Sau doar atatea functii cumulate, rezultate din pupaciunea dosului unui om cu bani pe care-l stim cativa, iti ocupa tot timpul? Hai ca te-astept! :D

  3. Calin says:

    mai zice lumea ca numai la noi e birocratie?ce sa mai vorbim de noi cind UE maninca bani cu nemiluita!44.000 de functionari?Asi vrea sa vad si eu ce fac aia acolo?Si-a pus intrebarea un roman cum se cheltuie banii in aceste institutii europene?Nu cred.la noi birocratia este nimic in comparatie cu UE si ONU,atit la geneva sau la New York!44 mii de functionari UE!

Scrie un raspuns