Archive for February, 2010

B1 ia Evenimentul Zilei, Ghiță Falcă se mogulizează?!

Friday, February 5th, 2010

Pedeliștii își trag concern de presă, niște moguli pozitivi, cu față umană, portocalii. După ce au investit masiv în presa locală (la Arad exemplul este Glasul Aradului, croit după Glasul din Baia Mare, și totodată model pentru Glasul Hunedoreanului), pedeliștii trec de la mizele mici la cele mari. Nici mai mult, nici mai puțin, au pus ochii pe Evenimentul Zilei, care potrivit jurnalistului Cătălin Tolontan va fi preluat de B 1 TV, trâmbița lui Traian Băsescu în campania electorală prezidențială. Din grupul B1TV mai fac parte Vox News și Gazeta de Sud. Apropo de asta – circulă prin Arad zvonul că primarul Falcă ar fi unul dintre cei șase acționari de la Vox News. Mie nu îmi vine să cred. În primul rând pentru că lui Falcă îi place să ia, nu să dea, iar în al doilea rând pentru că DNA îi pusese sechestru pe avere. În al treilea rând, dacă Falcă ar fi acționar la Vox News, ar însemna un soi de concurență neloială față de Info TV, or așa ceva este de neconceput, după serviciile reciproce pe care și le-au făcut în ultimele campanii electorale (și nu numai…)!